„În data de 30 decembrie 2019, în jurul orei 03.15, prin apel 112 a fost sesizat faptul că pe o stradă din sectorul 3, pe partea carosabilă, este căzut un tânăr. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 11, precum și echipaj de prim ajutor”, potrivit unei informări transmise, vineri, de Poliția Capitalei.
Conform sursei citate, tânărul de 23 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat.
Polițiștii l-au identificat bărbatul cu care tânărul a avut altercația.
„Cercetările sunt continuate, din oficiu, de Secția 11 Poliție sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Precizăm că până la acest moment partea vătămată nu a formulat plângere”, menționează Poliția Capitalei.
Un film care ilustrează un taximetrist care îl lovește pe un tânăr a fost distribuit în mediul online. În imagini se vede cum agresorul îl lovește cu brutalitate pe bărbatuld e 23 de ani, iar acesta cade pe stradă.